Vechiul Testament. Ieșirea

Vechiul Testament. Ieșirea

Ieșirea este titlul celei de-a doua cărți a Vechiului Testament, scrisă de Prorocul Moise, care este personajul ei central. În paginile acestei cărți, veți afla despre constituirea urmașilor lui Avraam, Isaac și Iacov într-un popor numeros, devenit sclav al egiptenilor, după ce amintirea lui Iosif s-a șters din memoria faraonilor care au urmat la tron.

Din ordinul regelui, pentru a fi ținut sub control numărul evreilor, nou-născuții băieți erau omorâți de moașele egiptence. Nașterea lui Moise a fost tăinuită câteva luni. Pus apoi într-un coș pe apa Nilului, acesta a fost găsit și salvat de la moarte de fiica faraonului, care l-a crescut sub protecția ei. Când s-a maturizat, a observat nedreptatea cu care erau tratați cei din neamul său și a luat atitudine. Omorând un egiptean, s-a văzut nevoit să se refugieze în țara Madian. Pe când păștea oile socrului său, a văzut un rug aprins, care nu se mistuia. Dumnezeu i-a vorbit din rug, trimițându-l să scoată poporul evreu din sclavie și să-l conducă în pământul făgăduit strămoșilor lui, Avraam, Isaac și Iacov. […]

Moise, îndrumat de Dumnezeu, a condus poporul prin pustie, dar, după patru sute de ani de existență în mediul politeist, evreii și-au arătat nestatornicia în credință și nerăbdarea în diferitele lipsuri cu care s-au confruntat pe drum.

Moise a fost chemat de Dumnezeu în muntele Sinai, unde a primit un set de legi pentru poporul lui Israel, a căror esență se află în primele zece porunci, numite și Decalogul. Patruzeci de zile a lipsit Moise din mijlocul poporului, iar evreii, dezorientați, au căutat alt dumnezeu, turnând un vițel din aur, pentru a i se închina.

Pe lângă legile primite, Moise a primit indicații precise legate de configurația spațiului consacrat închinării la Dumnezeu și de obiectele ce trebuiau să fie utilizate în slujire: Chivotul, Cortul Mărturiei, obiectele de cult, curtea, veșmintele preoțești etc. […]

Moise a fost credincios în toată casa Domnului ca o slugă, spre mărturia celor ce erau să fie descoperite în viitor, iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Și casa Lui suntem noi, numai dacă ținem până la sfârșit, cu neclintire, îndrăzneala mărturisirii și lauda nădejdii noastre. (Evrei 3, 5-6)