Psihiatria pentru duhovnici
Între specialitățile medicale există una ce are tangență strânsă cu pastorația. Este vorba de psihiatrie. Probabil că nu va fi o exagerare să spunem că numeroși preoți au avut ocazia să se întâlnească cu situații când la unul dintre fiii lor duhovnicești s-au manifestat anumite tulburări emoționale, comportamentale sau de gândire. Pentru preot este important să distingă unde este păcat și unde este boală. De aceasta vor depinde multe particularități ale lucrării de îngrijire sufletească.
Din păcate, unii dintre slujitorii clerului și-au format părerea că asistența psihiatrică este inoportună în sine. Aceștia văd bolile sufletești fie ca pe un rezultat al lucrării duhului rău, fie ca urmare a vătămării păcătoase a sufletului. Uneori vedem cum unii dintre bolnavi se chinuie, suferă din cauza bolii, însă ocolesc cabinetul psihiatrului, chiar dacă acesta este ortodox. Din punctul de vedere al Ortodoxiei și al tradiției bisericești nu există motiv pentru a vedea vreo piedică în calea aplicării cunoștințelor psihiatrice în lucrarea păstorului de suflete. În pastorație pot și trebuie să fie aplicate mijloacele medico-științifice pentru a ajuta sufletele în greutățile pe care le întâmpină pe calea mântuirii. În mâinile păstorului, psihiatria este un mijloc auxiliar pentru a detecta nu păcatul, ci fenomenele patologice legate de bolile psihiatrice, adică sufletești, nu duhovnicești.
Details
This product is crafted with quality materials to ensure durability and performance. Designed with your convenience in mind, it seamlessly fits into your everyday life.
Shipping & Returns
We strive to process and ship all orders in a timely manner, working diligently to ensure that your items are on their way to you as soon as possible.
We are committed to ensuring a positive shopping experience for all our customers. If for any reason you wish to return an item, we invite you to reach out to our team for assistance, and we will evaluate every return request with care and consideration.