Sfânta Anisia Ocrotitoarea bolnavilor
Viața unei fetițe de paisprezece ani ajunge să se întretaie, în urma unui accident petrecut într-o seară obișnuită de iarnă, cu viața unei ciudate și misterioase bătrâne, pe nume Ina Ani, care îi descoperă tărâmul sfințeniei și lumea fericită a sfinților, fiindcă „Sfinții nu pot fi dați uitării, pentru că ei fac parte din viețile noastre în fiece clipă. Veghează asupra noastră, cu rugăciunile și cu dragostea lor, chiar fără ca noi să o știm. Dacă, la rândul nostru, învățăm să le vorbim prin rugăciune, își fac simțită prezența în multe și minunate feluri”.
Mulțumită bătrânei, copila o cunoaște pe Sfânta Muceniță Anisia, al cărei nume îl purta, dar despre care nu știuse până atunci nimic. Unde a trăit sfânta, ce fel de viață a dus, cum anume a plecat la Domnul, mutându-se în Lumina cea neînserată, unde se află sfintele ei moaște, acum... toate acestea și încă multe altele le află fetița în seara în care viața avea să-i fie schimbată, o dată cu intrarea pe veșnicie sub paza rugăciunilor tinerei, frumoasei și nobilei Sfinte Anisia, ocrotitoarea bolnavilor, cea pe care o prăznuim în fiece an la data de 30 decembrie.
Details
This product is crafted with quality materials to ensure durability and performance. Designed with your convenience in mind, it seamlessly fits into your everyday life.
Shipping & Returns
We strive to process and ship all orders in a timely manner, working diligently to ensure that your items are on their way to you as soon as possible.
We are committed to ensuring a positive shopping experience for all our customers. If for any reason you wish to return an item, we invite you to reach out to our team for assistance, and we will evaluate every return request with care and consideration.