{"product_id":"mineiul-pe-septembrie","title":"MINEIUL pe Septembrie","description":"\u003cp\u003e\u003cstrong\u003eAprobarea Sfântului Sinod\u003c\/strong\u003e\u003c\/p\u003e\u003cp\u003e\u003cem\u003eEditura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă\u003c\/em\u003e\u003c\/p\u003e\u003cp\u003e\u003cbr\u003e\u003c\/p\u003e\u003cp\u003eDescriere\u003c\/p\u003e\u003cp\u003e\u003cbr\u003e\u003c\/p\u003e\u003cp\u003e\u003cstrong\u003eMineiul pe Septembrie\u003c\/strong\u003e\u003c\/p\u003e\u003cp\u003eLuna septembrie, care deschide anul bisericesc ortodox, cuprinde sărbători şi zile de pomenire ale unor mari Sfinţi ai creştinătăţii, pentru a căror cinstire imnografii au alcătuit numeroase tropare, stihiri şi canoane, cuprinse în \u003cem\u003eMineiul pe septembrie\u003c\/em\u003e.\u003c\/p\u003e\u003cp\u003ePrima zi a acestei luni este dedicată \u003cem\u003eindictului\u003c\/em\u003e sau \u003cem\u003eindictionului\u003c\/em\u003e, mai precis începerii anului bisericesc. \u003cem\u003eIndictionul\u003c\/em\u003e era, la romani, o perioadă de 15 ani, convenţie temporală utilizată în strângerea dărilor către \u003cem\u003eimperiu\u003c\/em\u003e, devenită mai târziu unitate de măsură a timpului, păstrată şi în Imperiul bizantin. Ca zi de începere a indictionului a fost aleasă iniţial ziua de 23 septembrie, ziua de naştere a primului împărat roman, Octavian Augustus (63 î.Hr. – 14 d. Hr.). Acesta fost începutul anului civil până în secolul al V-lea, Biserica serbând în această zi primul eveniment din istoria Noului Testament, şi anume \u003cem\u003eZămislirea Sfântului Ioan Botezătorul\u003c\/em\u003e (\u003cem\u003eLuca\u003c\/em\u003e 1, 1-25).\u003c\/p\u003e\u003cp\u003eÎncepând cu anul 462, binecredinciosul împărat bizantin Leon I (457 – 474) a mutat începutul \u003cem\u003eindictionului\u003c\/em\u003e la 1 septembrie, zi pe care imnografla bisericească a împodobit-o ulterior cu rugăciuni adecvate începutului de an, pentru binecuvântarea anului, pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului, pentru pacea şi bunăstarea poporului dreptcredincios. Această zi aminteşte şi de \u003cem\u003eSărbătoarea trâmbiţelor\u003c\/em\u003edin Vechiul Testament (Levitic 23, 24-25), dar şi de începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos în sinagoga din Nazaret unde, dându-I-se cartea Prorocului Isaia, a citit aceste cuvinte: \u003cem\u003eDuhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să vestesc anul cel plăcut al Domnului\u003c\/em\u003e (cf. \u003cem\u003eIsaia\u003c\/em\u003e 61, 1-2).\u003c\/p\u003e\u003cp\u003eAstăzi, Bisericile Ortodoxe de pretutindeni consideră ziua de 1 septembrie şi ca \u003cem\u003eZi a rugăciunii pentru mediu\u003c\/em\u003e, văzut ca dar al lui Dumnezeu către oameni, care însă trebuie să manifeste responsabilitate faţă de creaţie. De asemenea, în aceeaşi zi, Biserica Ortodoxă Română a înscris în calendar şi pomenirea \u003cem\u003eSfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit)\u003c\/em\u003e, originar din Dobrogea, iniţiatorul cronologiei creştine, în secolul al Vl-lea.\u003c\/p\u003e\u003cp\u003eIn această lună Biserica serbează două mari praznice: \u003cem\u003eNaşterea Maicii Domnului\u003c\/em\u003e (8 septembrie) şi \u003cem\u003eÎnălţarea Sfintei Cruci\u003c\/em\u003e (14 septembrie), sărbători cu semnificaţie teologică pentru începutul anului bisericesc. Prin cinstirea Maicii Domnului, Biserica propovăduieşte învăţătura ortodoxă despre pregătirea întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu prin Naşterea Fecioarei Maria, care va deveni Maica Domnului Iisus Hristos, iar sărbătoarea \u003cem\u003eÎnălţării Sfintei Cruci\u003c\/em\u003e ne arată puterea iubirii smerite a lui Hristos ca fiind mai tare decât păcatul, iadul şi moartea. […]\u003c\/p\u003e\u003cp\u003eBeneficiind de o diortosire atentă a textului imnografic, precum şi de îndrumări tipiconale precise, prezenta ediţie a \u003cem\u003eMineiului pe septembrie\u003c\/em\u003e se adresează tuturor c\u003cem\u003eelor ce iubesc bună-cuviinţa casei lui Dumnezeu\u003c\/em\u003e, în primul rând preoţilor şi cântăreţilor bisericeşti, dar şi teologilor şi tuturor credincioşilor cinstitori ai Sfinţilor şi iubitori ai sfinţeniei.\u003c\/p\u003e\u003cp\u003e\u003cstrong\u003ePreafericitului Părinte Patriarh Daniel\u003c\/strong\u003e\u003c\/p\u003e","brand":"Tipografia Cărților Bisericești - Institutul Biblic - Patriarhia Romana","offers":[{"title":"Default Title","offer_id":56722639159674,"sku":"7503485","price":44.99,"currency_code":"GBP","in_stock":true}],"thumbnail_url":"\/\/cdn.shopify.com\/s\/files\/1\/0938\/3837\/7338\/files\/original_b4f8654d-c34d-479c-a790-34e8b9bde8ec.jpg?v=1774369755","url":"https:\/\/orthodox-heritage.co.uk\/ro\/products\/mineiul-pe-septembrie","provider":"Orthodox Heritage","version":"1.0","type":"link"}