Tu de ce îți judeci fratele? - Ilias Voulgarakis
Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării și osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave.
Tu de ce îți judeci fratele? Despre clevetirea și osândirea aproapelui din cuvântul și fapta Părinților Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovnicești din viața Bisericii, dar și ale societății contemporane.
Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolțește mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul și terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtași lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci și a semenului.
„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să‑i judecăm pe cei ce păcătuiesc.”
(Sfântul Ioan Scărarul)
„Există ceva mai greu decât păcatul de a‑ți judeca aproapele? Nimic altceva nu mânie mai mult pe Dumnezeu decât faptul de a cleveti, osândi ori a-ți socoti de nimic aproapele. Nimic nu-l golește pe om de har și nu‑l conduce la părăsirea sa de către Dumnezeu pe cât clevetirea sau osândirea sau umilirea fratelui.”
(Dorotei din Gaza)
Ilias Voulgarakis s-a născut în 1927 în orașul Patra. A studiat Teologia la Athena, Münster (Germania) și Lille (Franța), unde a obținut un master în Sociologie și Pedagogie. S-a specializat în Misiologie, deschizând noi orizonturi în gândirea teologică neoelenă. Ca profesor, mai târziu, la Facultatea de Teologie a Universității din Athena, a desfășurat o activitate didactică excepțională, dedicându-se cercetării științifice, dar fără a se îndepărta de teologhisirea harismatică ce înflorește în Biserică pe temeiul trăirii predaniilor ei vii și vieții latreutice. Cercetările sale în domeniul literaturii bizantine și mai ales patristice sunt unice prin profunzime, amploare și originalitate. Ilias Voulgarakis a încetat din viață la 9.11.1999.
Format: 13x20 cm
Pagini: 152
An Aparitie: 2023
Tip coperta: broșat
Details
This product is crafted with quality materials to ensure durability and performance. Designed with your convenience in mind, it seamlessly fits into your everyday life.
Shipping & Returns
We strive to process and ship all orders in a timely manner, working diligently to ensure that your items are on their way to you as soon as possible.
We are committed to ensuring a positive shopping experience for all our customers. If for any reason you wish to return an item, we invite you to reach out to our team for assistance, and we will evaluate every return request with care and consideration.