MINEIUL PE DECEMBRIE
Aprobarea Sfântului Sinod
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
Descriere
Mineiul pe Decembrie
În Mineiul pe Decembrie au fost introduse Slujbele Sfinților Români, atât a Sfinților Români de neam (Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul și Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului), cât și a celor care au Sfinte moaște la noi în țară (Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș), sau au sfințit prin viața lor pământul românesc (Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana și Sfântul Mucenic Hermes).
„Această reeditare a Mineiului pe Decembrie este binevenită, dată fiind importanța liturgică a acestei perioade, pe de o parte, iar pe de alta, deoarece se înscrie pe linia proiectului de diortosire și îmbunătățire a textelor cărților noastre de cult, acțiune inițiată de Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, în urmă cu mai bine de 10 ani, în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române”.
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
Details
This product is crafted with quality materials to ensure durability and performance. Designed with your convenience in mind, it seamlessly fits into your everyday life.
Shipping & Returns
We strive to process and ship all orders in a timely manner, working diligently to ensure that your items are on their way to you as soon as possible.
We are committed to ensuring a positive shopping experience for all our customers. If for any reason you wish to return an item, we invite you to reach out to our team for assistance, and we will evaluate every return request with care and consideration.